Am avut un vis.
familia pe dealuri
pline de viţă de vie,
umblam pe umbra lor
cum doar în vis poţi umbla,
cu aripi, fără inerţia mersului pe jos.
un lac, undeva în vale, privit din
toate unghiurile.
încercam sa înţeleg
mă învarteam în jurul lui…
Locurile erau grele,
eu la fel, încărcat
de negură.
Eram plin
de locuri goale în minte,
era ca un ramas bun în
aer, o despartire.
de locuri, de voi.
m-am trezit in bucuresti,
un troleu. singur. noaptea.
hohote de tăceri ieftine
îmbracă o scurta existenţă,
gluga uitării acoperindu-mi
jocurile verzi. ca mereu,
o pagină scrisă, uitată
într-un scaun, fără ţintă.
_________________________________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu