Pagini

luni, 23 iunie 2014

Xin

By Temugin Borchu


E simplu
și clar: Xin
n-a publicat, nu
publică, nu va publica
în România. Însă,
a citit, citește, va
citi, ori de câte
ori a fost, este,
va fi rugat
direct,
simplu și
clar. Xin cel
citit, recitit, recitat,
citat, e umbră smucind ploi
înlăuntrul mortului ce încă visează
o hidră absconsă – Eu Xin Euxin, schelet lichid
zidirii de cețuri și vise, e pneumă
zdrențuită a trup închegat pentru
4 caverne nesmintit volburate de
alte duhuri bolnave răvășite
a caznic, vădit înrăit,
multiplu strai de
venin, toate
hlamidele-acestea,
Haberga, Gerizu, Ravenis,
Temugin, arme arpegiale gata
de gale de tir, strict rânduite în serie
peste partea de Xin interior temător
țevilor lise, qvadricefalie armată neostoit
dezmățată’n meniri serpentine, plăceri
tubulare, spintecări trofice, tot
nimicul abraș înghiocat în
gânduri mănunchi ce țin
departe aván de firea’i
soluții unic dedicate
năprăznuirii, detonării,
dezinfectării lumii
de ruina
Xiron.




Osaka Bay

By Alexian Haberga



Blind sailors that can
Hear the sails singing in
A dry dock tonight.

Blind sailors smiling,
Last ship final shore trembling,
Just the wind above

Silent night, ghost smile,
Blind sailor under dry wind,
Old ship sailes last song.





= OM

By Gerizou Pelasgos

Viu și simplu.
Smulgeri de gânduri, izbăviri și chinuri întrupate
în stare, vorbită’ntronare în scrieri frescale,
vibraj pulsatil natural respirat, nici-o magie.

Nu. Nu-i ritm
șamanic, ori straniu concept. Nu-i artă divină canon al
visării cu ochii deschiși, nu-i magic binom, nu-i drum
de aur rupt în marmura șoaptei ce dospește în piept.
Poezia, este un Om.

Miraculos neclar i
se iau mințile și i se redau omogen re’ntrupate, el
e doar un pretext cuvintelor pene, reunite a zbor
în aripi versuri, deseori frânte. Poezia’i un Om.

Hazardul îl ia pe om și-l
coboară în sine ca’ntr-o’ncăpere’ntunecoasă unde-i
ia mințile  și i le arde, până când topite se remodelează 
i le renaște și dens-cursiv metamorfozează, o’ncăpere 
fără ferestre unde tot ce este omul devine, unde omul 
pe sine nu se schimbă ci se preschimbă în sine, o’ncăpere
în care totul e stare, și gândurile contopite-s întrețesere 
lirică prăbușită’n uitare, o’ncăpere-ntunecată, fără ieșiri, 
loc unde miraculos neclar tot ce e omul transubstanțiază
noi sensuri în noi răsăriri, oasele cuvintelor capătă fulgi 
aurii, pene albastre, noi ascuțimi și luciri, cuvintele devin 
aripi cu unghi de atac anume croit, anume menit a 
zbucniri agreste, cuvintele nu mai sunt doar atât, de 
acum, dincolo de vestigial, toate aceste și toate de 
după, sunt versuri. Apoi, Hazardul se stinge și Omul, 
din sine’n-afar’ se prelinge, de-acum tuturor deplin 
Poezie, totul e viu și miraculos neclar vorbită’ntronare
în scrieri frescale, simplu vibraj pulsatil, nici-o magie.


Poetry is Somebody not Something
Poetry is Somebody not Something